„Doru’ lelii” in recrutarile de personal

Cadrul general

Dupa cum bine stiti, povestea cu managementul resurselor umane (MRU) e la mare moda in ziua de azi. Cam orice companie, care se respecta, are un departamant MRU. Responsabilitatile principale ale celor care activeaza aici sunt in mare cam trei: recrutarile, concedierile si demisiile. Acolo unde exista si un reprezentant al salariatilor sau un lider de sindicat, lucrurile se precipita. S-a observat ca departamentul HR croieste „strategii” pentru reprezentantul salariatilor, sindicalisti si camarila. Angajatul, „talpa companiei”, e mereu pe lista de asteptare atunci cand are o nevoie de rezolvat. Va invit sa cititi cateva amanunte, poate nu cele mai complete, despre realitatile din practica. In pasajele urmatoare voi  descrie  o parte din metodele utilizate in recrutarile de personal.

Etapa I – Selectarea CV-ului

„Specialistele” in domeniu, (95% sunt niste „ele” cu varste intre 20-30 de ani), suna candidatul al carui CV a fost „pescuit” din zecile/sutele trimise de pe  niste portale specializate precum: eJobs, BestJobs etc. Prin telefon i se comunica persoanei, ce impresie deosebita le-a facut CV-ul, motiv pentru care X, Y, Z,  este asteptata la o anumita locatie si la o anumita ora pentru un interviu. Persoana accepta sau nu.

Etapa II – Prezentarea candidatului la interviu

Persoanele selectate se prezinta la interviu, cu mult entuziasm. Precizez – „la interviu”. Ajunse la adresa specificata – surpriza…. Specialistii HR le-au pregatit niste teste.  Desigur, fara a le preciza, la telefon, ca trebuie sa-si mai faca si timp pentru o eventuala examinare.  Veti spune ca asa e normal. Adica cel putin doua ore, fara timpul pierdut pe drum, dus-intors. Si ca aiureala sa fie completa, nici domeniul de activitate, pentru care urmeaza sa fii testat, nu este precizat. Deci, amatorism. Mai e cazul sa amintesc ca pe siteurile de recrutare candidatii aplica, simultan, mai multe CV-uri ? Chiar la aceeasi companie ? Data fiind situatia, condidatul se trezeste ca luat din oala si pus in fata unui fapt implinit.  Situatia este penibila, iar surpriza, pregatita persoanei, care a indraznit sa-si caute un job, este una extrem de neplacuta.  Chestia asta e un soi de HR  practicat „ca la botul calului” . In mare, motivele sunt doua:

1) Cei de la resurse umane justifica lipsa timpului, pentru a discuta cu fiecare candidat in parte. Replica lor obisnuita este: „Am inca 50 de candidati, in asteptare, pentru acelasi post. Cu unii dintre ei nici nu se merita sa mai discut. Mai intai trebuie sa ma conving, daca au ceva in cap sau nu. Abia dupa aia…”(SIC!)

2)In opinia mea astfel de „specialisti HR” nu-si cunosc meseria.  Multi dintre ei vehiculeaza teorii peste teorii. Cate sunt productive ?  La fel de multi argumenteaza ca stiu ce fac. Realitatea ii contrazice. De fapt, nici nu vor recunoaste acest adevar. Din aceasta cauza, intampina, frecvent, aceeasi problema: gestionarea propriului timp.  Sunt mereu in criza. Timp irosit. In plus, au mari lacune de natura tehnica. Nu au suficiente cunostinte in foarte multe domenii de activitate: Stiinte juridice, IT, Inginerie, Economie, altele. Deranjant este ca sunt extrem de slab pregatite in meseria pe care o parctica.  Nu-i respecta pe recruti/candidati, inca de la intrarea pe usa. Din aceasta cauza nu pot avea un dialog constructiv cu multi dintre ei. Nu le citesc CV-urile. Mai rau este ca foarte multi tineri, potriviti pentru un job, se pierd in etapele de recrutare. De ce ? Pentru ca exista diletantism, indiferenta. Realitatea confirma, (pentru a cata oara ?),  ca avem nu o „criza de personal”, ci o „criza de specialisti HR”.  Pentru  „ele” (majoritatea absolvente de Psihologie), important este sa observe: cum se scarpina candidatul, unde anume si de ce isi tine „pitit” degetul mijlociu. Si alte multe „stiiinte” de acest gen. Daca recrutul e colorat, gras, are barba, e sasait – se concluzioneaza repede ca nu corespunde si, deci,  nu se poate integra in colectiv. Adica procedurile pentru candidatul ideal continua.  „Integrarea in colectiv” inseamna, in majoritatea companiilor romanesti, acceptarea unor ifose, sau regulile persoanelor cu autoritate din firma.  Nicaeri nu scrie ca e obligatoriu, dar sunt cutme universal acceptate. Atentie dragi analisti. Aici se  comit toate abuzurile. Tipul acesta de „tacere”, al celor noi veniti, care vor sa se integreze in colectiv, genereaza si intretine un climat bazat pe  smechereala si lipsa de competente.  Aceasta falsa elita va incuraja mentalitatea de grup prin care se va generaliza ideea ca scoala nu e buna la nimic.  Multi oameni, capabili chiar, vor cadea si ei prada unor asemenea mentalitati (induse pentru controlul grupurilor). Si iata cat de usor slabesti un om puternic. Il faci sa creada ca e slab, ca nu stie, ca-si pierde jobul daca nu-si tine gura etc.  Personal, o astfel de mentalitate si psihologie de grup, o consider maligna. Iata, deci, cateva dintre „ratiunile” care le mananca timpul specialistilor HR .  O fi productiv ? Pe de alta parte, atunci cand HR-ul are timp, il petrece la: tigara, cafea sau barfe cu amicii.  Deh, timpul trece, leafa merge, mai ales daca ai si un zambet frumos. Asa se explica, cum dintr-o 1000 de candidati, nici unul nu a indeplinit conditiile din fisa postului.  Se fac aluzii la cat de penali sunt cei care vin la interviu. Si, vaiii, nu au de unde alege, plus alte impresii artistice care-mi fac greata. Concluzia ? Majoritatea nu sunt eligibili pentru a fi admisi in a doua etapa a recrutarii.   Mentionez ca acest „to do” era practicat si inainte de criza.

Sa revenim

Unii dintre candidati se simt lezati ca sunt chemati la astfel de fakeuri numite generic – interviu. Pe buna dreptate ei refuza tratamentul batjocoritor. BINE FAC. Daca acestia se ridica si pleaca, altii raman si accepta sa fie testati, chiar daca pierd o zi. AICI E UN TRUC. Daca stai inseamna ca ai nevoie de job. Apoi, HR-ul (mercantil) te abordeaza dupa cum are chef. Ei canta, tu dansezi. Isi permit, pentru ca si tu le-ai permis. Revenim de unde am plecat.   Sa nu uitam ca, initial, persoanele chemate la interviu,  se invoiesc pentru 2-3 ore de la servici, poate cel mult o jumatate de zi, cu tot cu deplasarile pana la locul interviului. Adaugand perioada testarii, timpul se dubleaza, desi nu pare, iar ziua se pierde.  Se stie ca scopul testului este acela de a scoate la iveala cunostiintele reale ale candidatului. Insa, chiar le scoate ? Pai ati uitat ca CV-urile nu au fost citite ? Cum si cine dialogheaza ? Exista un  real dialog ?  In realitate, lejeritatea celor de la HR, denota ca acest tip de practica este generalizat.  Sa nu fiu inteles eronat. Testele nu trebuie definitiv scoase in etapa de recrutare. Doar ca persoanele chemate la interviu – trebuie intervievate si atat. Apoi urmeaza faza testarii. Oamenii trebuiesc informati corect asupra tuturor aspectelor unui job. Tehnica cu selectarea de personal, „la plesneala” si „dupa chef”, nu da roade, din moment ce recrutarile dureaza luni in sir, pentru un singur post. Din cate stiu, munca in doru’ lelii nu a fost catalogata vreo stiinta a resurselor umane. Pe langa „avalansa de sudoare,” depusa in alegerea unor CV-uri, angajatii departamantului HR, mai fac inscrieri in cartile de munca (unii dintre ei), calculeaza salariile, inregistreaza demisiile, participa la sedintele cu sanctiuni disciplinare, trec pe la ITM,  mai „spala unele creiere” si…executa, invartosit, voia stapanului. Si ca sa finalizez exploziv, un numar semnificativ de specialisti/e HR, se indeletnicesc numai cu partea finala, a argumentului expus anterior, adica: ” voia stapanului”.

Obligatiile personalului HR

Regula standard presupune ca, inainte de testarea unui candidat, o persoana avizata de la HR,  sa discute 5 min. cu pretendentul jobului. Chestii elementare precum:  istoria companiei, cum e jobul pentru care a venit, durata contractuala (limitata, nelimitata), detalii despre locatia in care va lucra, cum e colectivul etc. Imediat dupa ce s-au facut prezentarile, se trece la testare, desigur daca si candidatul a fost anuntat, in prealabil, si daca mai este interesat. Atentie ! Daca mai e, caci poate, intre timp, a concluzionat ca nu-i prieste mediul, un motiv serios pentru a renunta la oferta. Ei… la noi, se joaca tare la cacealma. Te cheama la un fals interviu caci, precum am detaliat,  metoda se dovedeste  a fi o mare pacaleala si risipa de timp.

Etapa III – Nesfarsita asteptare

Ca treaba sa fie unsa pana la capat, cei de la HR uita sa-i mai sune pe cei care  au acceptat batjocora  lor. Pe cei care au  pierdut destul timp ca sa participe la ce ? Madamme, musiu, le este prea greu sa mai comunice prin e-mail, rezultatele interviului si ale testelor. Circa 90% din firmele romanesti procedeaza astfel. Deci, neprofesionist spus ar fi o exprimare eufemistica, dar eu sunt o persoana diplomata. Dupa ce ca iti pierzi vremea, mai trebuie sa astept luni, de zile, chiar ani, ca sa ce ? Ca sa primeasc un raspuns ? Afirmativ sau negativ ? Dupa cum spuneam, feedbackul nu mai  apare niciodata. Panicati,  multi candidati,  inca nutresc sperante.  Degeaba.

Concluzii

Prima intrebare este daca are sens sa calci pragul unei astfel de companii cu un asemenea „Departament HR” de doi lei.  Oricum e o pierdere de timp. A doua intrebare este cum de-si permit companiile sa tipe in gura mare ca, in Romania e criza de personal. Mare idiotenie. Prin CRIZA eu inteleg exact esentialul si anume faptul ca doua sau mai multe firme „se omoara” intre ele, aruncand in sus cu banu’, cat mai tare, pentru a agata un singur candidat, marunt la spirit si la infatisare. Dar cand mii de candidati sunt ignorati, pe motiv ca nu sunt buni la nimic (prosteala de HR), eu conchid ca problema  e la ei.

Mai vreau sa-i lamuresc si pe cei care inca mai cred ca absolventul de facultate e prost. Ca nu stie meserie si deci, trebuie ignorat, pus pe lista de asteptare. Mai ales in cazul celor care au terminat la particular. Ca sa pun degetul pe rana, cei de la privat sunt ca si stigmatizati. Mai ales dupa campania de PR dusa de Androneascu impotriva haretistilor. Atitudinea HR  e una clasica: – Alti „prosti” cu diploma. Nedrept as zice, pentru cei care au invatat. Poate mai mult decat cei de la stat. In ziua de azi, inclusiv Politehnica a ajus de toata jena. De cand admiterea se face pe baza de dosar. Din pacate nu doar HR-ul gandeste astfel. Aceasta din urma dilema am sa o clarific imediat. In prezent, facultatile, fie ca sunt de stat, fie ca sunt particulare – sunt cam la fel. Tot cu dosar se intra.  Ma refer la admitere. Multe dintre Universitati (de stat chiar) continua sa produca sute, mii de  absolventi.

Dupa  ce criteriu se alege astazi o facultate

Drama e ca alegerea unei facultati se face, nu dupa cata stiinta are absolventul de liceu, ci dupa cat de mare-i taxa de studii. Absolventii de liceu de la Pocreaca din Deal, lipsiti de posibilitati, nu vor alege sa mai vina la studii intr-un oras mare. Nu-si permit. Pentru ce sa plateasca, lunar, 400 de euro chirie, unui proprietar de apartament vechi si cu doua camere ? Prin urmare, ei vor fi negresit „clientii” facultatilor particulare care si-au deschis centre fix in orasul lor.  Prin urmare, o taxa pentru un an de studii (la privat) va fi echivalentul chiriei pentru o luna in majoritatea oraselor mari din Romania. Calculul e simplu. Mai avantajos este sa dai banu’ pentru un an de studii, fie si la privat, decat pentru chirie (30 de zile). Asta-i crudul adevar. Din pacate facultatile particulare incurajeaza absolvirea studiilor universitare – de catre oricine – pe banda rulanta. Nu-i deloc bine  in comparatie cu restul colegilor de la facultatile de elita unde procentul  anual al absolventilor, abia trece de 30-40%. De ex: Cibernetica, Matematica, Informatica, Chimie, Inginerie (anumite specialitati), Litere, Medicina, Arhitectura.

E timpul stagiilor de pregatire

E timpul ca reputatii specialisti, pe care-i citesc prin ziare, sau ii vad pe la  tv, sa recunoasca ca a sosit momentul, ca noii recruti sa fie, obligatoriu, integrati dupa angajare in stagii de pregatire. Companiile au obligatia sa investeasca SERIOS in propriile resurse umane. Unele companii deja fac asta, dar numarul acestora este redus. Amintesc ca nici o Universitate din lume nu formeaza absolventi care sa fie pliati pe toate tipurile de joburi existente intr-o piata.  Expresia „Univ. X nu te invata nimic”  e neconforma cu realitatea. Parerea mea e ca ajungi sa inveti ceva. Universitatile pregatesc generalisti. E gresit. Trebuie o schimbare.  Un master, in care te specializezi poate fi o alternativa. Insa dureaza mult. Si mai mult daca te apuci de un doctorat ca sa devii expert, dureazzzaaaa !

Responsabilitatea in HR inseamna investitii

In realitate,  companiile refuza sa-si asume o responsabilitate financiara pentru angajatii sai. Majoritatea vor doar sa scoata cat mai multi bani de pe pielea salariatilor. Resping ideea perfectionarii angajatilor, tocmai pentru ca  nu vor  sa „piarda bani”.  Mare greseala.  Pana o sa se schimbe viziunea asta o sa mai treaca mult timp. Ce exista in piata la ora actuala, se invarte in jurul ideii ca  e mult mai convenabil sa iei o persoana si sa o pui sa munceasca fara prea multe explicatii si fara prea multe pretentii financiare. Ar trebui sa va dea de gandit companiile care angajeaza, in masa, tineri neexperimentati. Nu-i firsc pentru buna functionare a unei companii, care are traditie si cultura antreprenoriala. Argumentul „e ineficient sa investesti in cursuri, traininguri, in salariati ca mai apoi acestia sa plece la companiile concurente” denota o vadita lipsa de cunoastere a teoriei motivatiei si a managementului resurselor umane. Companiile care stiu sa-si motiveze salariatii vor  fi mai stabile pe piata.  Practicile HR de genul: „recruteaza, stoarce si arunca” –  genereaza pagube si nu profit.  Pana se vor rezolva problemele mentionate mai sus, in Romania vom discuta despre o „criza a personalului HR” si nu despre o „de personal calificat”. Faptele arata ca piata muncii nu e chiar atat de imatura si plina de tineri „nestiutori”. Apoi, criza nu mai e o problema majora. Atentia trebuie indreptata acum care efectele ei. Mai precis catre oameni care sunt „crizati”, ” disperati”, „dezorientati”. Tocmai aceasta nebunie ne tine acum in loc (economic)  si nu fenomenul global care a generat-o.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Foarte bun, excelent. Cata rabdare 🙂

    • Da, rabdare multa. Si ca sa scrii si ca sa citesti. Dar mai mare-i rabdarea sa suporti toate cele despre care am scris. Eu unul am trecut la actiune si voi arata tuturor guoiul din piata HR. Ma bucur ca am gasit si la tine o viziune asemanatoare. Prin urmare, postarea din blogul tau este astazi la loc de cinste si anume la panoul de onoare din blogul meu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: