Disciplina si stapanirea de sine

… cogito ergo sum (René Descartes)

La o prima vedere cele doua sintagme, „Disciplina” si „stapanirea de sine”, par sa fie cam la fel.

Ce anume este – disciplina – si cum o vad altii, din ce perspectiva, unghi de abordare etc., este mult de povestit.stapanirea_de_sine

Scurte definitii de la altii

1.Disciplina este o corectare sau regulare a propriilor actiuni cu scopul imbunatatirii acestora ; antrenament ce corecteaza, modeleaza sau perfectioneaza facultatile mentale sau caracterul moral al unei persoane.

2.Disciplina este o regula sau sistem de reguli ce guverneaza o conduita sau activitate.

3.Nu te poţi mândri cu o disciplină care vorbeşte numai despre ceea ce n-ai voie să faci. Te poţi mândri cu o disciplină care duce undeva, care îi cere omului ceva mai mult decât stăpânire. Acesta este scopul educaţiei.

4.Creativitatea nu este o evadare din disciplină, este o evadare însoţită de disciplină.

5.Disciplina este focul purificator prin care talentul devine aptitudine.

Asadar, punerea in practica a ceea ce numim „disciplina”, este o mare realizare. Iata cateva exemple: lasatul de fumat, slabitul a min. 20 de kg., invatarea unei limbi straine rare,  pregatirea pentru Olimpiada,  saritul cu parasuta la 75 de ani etc. Observam ca pentru a realiza toate acestea avem nevoie de multa determinare. Disciplina necesita vointa, exercitiu. Nu cand avem chef, ci zilnic. E greu sa te lasi de fumat, cand zeci de ani la rand ai facut asta. E usor sa zici ca vei alerga prin parc in fiecare zi, chiar si atunci cand esti obosit si lipsit de chef. Dar cu hotarare si disciplina poti reusi.

Mai mult, disciplina nu costa bani, pentru a o pune in practica. In schimb, autodisciplina, bine cultivata, da roade. Homer,  orb fiind, nu s-a opintit in destinul sau nefericit.  A lasat posterioritatii „Iliada” si „Odiseea”. Substituirea „disciplinei” cu acel altceva, care in mintea noastra ne ajuta, costa enorm si nu ne scapa de problemele cotidiene pe care le avem. E o falsa iluzie ca ne-ar ajuta cu ceva.

„Disciplina” o regasim, de regula, in sisteme inchise, institutionale precum: armata, scoala, biserica, institutiile publice etc. In stare naturala, „disciplina” e greu de gasit/regasit. Cei care o practica de buna voie – sunt putini la numar.  Sunt oameni pasionati de munca lor, autodidacti, creativi, responsabili. Nu sunt individualisti, retrasi, razbunatori, ranchiunosi, boemi. Aceste trasaturi denota o carenta a disciplinei.

Pe scurt, persoanele disciplinate  sunt extrem de bine organizate, stiu ce vor si au un dezvoltat simt al controlului de sine.

Stapanirea de sine

Stapanirea de sine e o lupta cu noi insine. Cei mai multi rabufnim, explodam, spunem ce gandim sau ce simtim, fara sa luam in calcul efectele pe care le producem. Se merge pe ideea ca, nu trebuie sa stie stanga, ce face dreapta. Mai ales daca avem ceva de castigat. Multi au impresia ca au stapanire de sine si ca sunt deosebiti. Apoi,  te tin ei mine…  Vine timpul cand te taxeaza pentru obrazniciile de altadata. Dar asta nu mai e stapanire de sine, caci  esti deja dominat de propriile emotii. Energiile negative sunt inmagazinate intr-o cutie a razbunarii. Observam, ca sinceritatea si curajul de a spune ce gandesti e un lux costisitor in societatea contemporana.  Atentie la cei care graiesc public adevarurile pe care le regasim in societate.  A-ti asuma o asemenea raspundere, nu-i putin lucru. E nevoie de o mare stapanire de sine pentru a tine stavila oprobiul public.  Fara asemenea oameni, am fi calauziti prin intuneric.  Da, „intuneric” este o metafora al carei sens nu-i chiar greu de intuit.

Verbe cutezatoare:  „a spune” si „a auzi”

„A spune” ce gandesti este aidoma unui slalom printre „diplomatie” si „stapanire de sine”. „A auzi” ce spune o persoana, care exprima sincer ceea ce simte si gandeste este un exercitiu la fel de alunecos.  Presupune tot un slalom printre  cele doua concepte.  „Stapanirea de sine” e inrudita cu „disciplina”. Ele calatoresc impreuna. Se autocompleteaza. Asadar, o persoana cu stapanire de sine,  nu e razbunatoare si nici slaba de inger. Nici clevetitoare, nici „sifonara”.   Cine exerseaza „disciplina” cu buna credinta, are si un control foarte bun al „stapanirii de sine”. Sa le faci bine, (sau sa le ai), pe amandoua – e o mare arta. Pana si cei indeletniciti cu aceasta truda – diplomatii, spionii, militarii de cariera, savantii, pustnicii din chiliile ascunse in creierul muntilor – mai au scaparile lor. Omul nu-i cladit din piatra. Are simturi, are nevoi. Sa „manageriezi” intelept toate poftele inimii si ale spiritului, nu-i chiar joaca de copil.  Stapanirea de sine s-ar traduce succint intr-un soi de control a mintii asupra trupului. Mai mult, cine are control asupra sa, domina si pe altii. De ex. marile personalitati istorice s-au caracterizat printr-o deosebita stapanire de sine. Sa ne amintim de filmele: Mihai Viteazul, Mircea etc. In aceste pelicule, virtutile mintii sunt extrem de bine redate.

Carpe Diem

Exista si pareri contradictorii. De pilda, de ce sa ne omoram cu disciplina si cu stapanirea de sine, daca e atat de greu ? Doar o viata are omul. Nu-i pacat sa nu ne-o traim, mai ales cat suntem tineri ? Oricum, pana la batranete e drum lung. Deci, sa ne veselim… Poate dupa 60 de ani merita sa de zbati ca sa nu retrogradezi in „focurile Ghenei”…  A doua parte a vietii, e mai la indemana, caci simturile se mai potolesc si nu perturba actul meditatiei asupra celor vesice.

Sa conchidem

A practica „disciplina” si „stapanirea de sine” nu e musai un chin. Ele nu se identifica, neaparat, cu austeritatea. Aplicate inteligent, ele iti fac viata chiar mai frumoasa decat daca sunt ignorate.  Autocontrolul e cheia. Mai mult, nu trebuie sa ai o educatie spartana, pentru a a fi propriul stapan asupra simturilor, gandurilor sau infaptuirilor tale. Mai ales atunci cand vine vorba de respectarea anumitor drepturi sau libertati ce apartin semenilor din preajma noasta. Sa ne amintim ca libertatea noastra inceteaza acolo unde incepe libertatea altora. E posibil ca astfel de cugetari, sa conteze prea putin intr-o epoca mercantila. Totusi, nu e inutil ca, uneori, sa meditam, atat la ceea ce suntem, cat si la ceea ce ne sta in putere  sa facem.

Asadar, se merita sa acordam respectul cuvenit, acelora care intaresc ideea de homo sapiens, prin standardele si rigorile pe care si le impun si pe care le respecta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: