Fizica, de la Ohm la om

Unul dintre principalele obiective ale reformei educaţionale în domeniul ştiinţelor exacte este schimbarea accentului de la o pregătire în mare parte teoretică către una preponderent practică.

Scopul este crearea unor aşa-zise competenţe-cheie în domenii ca matematica, fizica şi chimia, care să fie utile, mai târziu, în viaţă. Astfel, înainte de a pătrunde marile enigme ale fizicii, un elev pasionat de această ştiinţă trebuie să înţeleagă relevanţa celor studiate.

„Ştiinţele exacte sunt predate corect la noi, suntem foarte buni pe partea teoretic-speculativă”, spune Florian Colceag, preşedintele IRSCA Gifted Education, matematician şi profesor cu 20 de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi.

„Din păcate sunt foarte puţin aplicative, iar practica este esenţială pentru a avea dezvoltare economică. […] Avem foarte mult de învăţat  pentru a reuşi să aplicăm această componentă practică”, completează profesorul Colceag, care speră că profesorii se vor putea adapta schimbărilor.

Descurajarea formării unei minţi ordonate

„Fizica se face o oră, doar unele licee au două sau trei ore pe săptămână. În aceste condiţii, este foarte greu să împaci teoreticul cu practicul. Desigur, ar trebui să se insiste pe fundamente şi cunoaşterea să se facă pe bază de experiment”, crede Alexandru Jipa, decan al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Acesta susţine că programa şcolară are nevoie de unele modificări, deoarece se insistă inutil pe anumite materii, totul fiind în defavoarea dezvoltării României. „Nu avem nevoie de atâta teorie a dansului, de religie 12 ani şi alte astfel de materii. Dacă vrem să fim o ţară dezvoltată în Uniunea Europeană, trebuie să ne axăm pe ştiinţele exacte. Spre exemplu, la liceele vocaţionale, fizica se face un singur an. Dar cred că şi artiştii au nevoie de bune cunoştinţe de fizică. Spre exemplu, unui pictor i-ar fi foarte utile anumite noţiuni de optică, iar un pasionat de muzică ar trebui să aibă habar de elemente de acustică”,spune profesorul.

Alexandru Jipa consideră că desfiinţarea profilului de matematică-fizică constituie o mare greşeală, singura explicaţie a acestei decizii fiind că „nu suntem interesaţi să formăm o minte ordonată”.

Competenţele, un cal troian

„În timpul liceului stăteam şi mă uitam la profesori şi mă întrebam cum ar putea să facă orele mai interesante”, poveteşte Traian Brumă, preşedintele Centrului de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti (CROS).

„Nu poţi să înveţi să mergi pe bicicletă dacă asculţi o prelegere despre mersul pe bicicletă”, exemplifică acesta, un absolvent de Politehnică, care a ales o carieră în ştiinţele educaţiei.

Există foarte multe alternative de a preda ştiinţele exacte, provocarea fiind de fapt cum pregătim profesorii să facă orele mai interesante, a precizat el. „Un educator de la MIT (n.r. Massachusetts Institute of Technology – cea mai bine cotată universitate din Statele Unite şi Canada, conform clasamentului webometrics.com) spunea că trebuie să ne schimbăm abordarea şi, în loc să plecăm de la predarea bujiei şi pistonului, să studiem maşina în ansamblu său, să îi înţelegem rolul şi abia apoi să intrăm în detalii”.

„Omul este mult mai atras de orice subiect dacă îi vede relevanţa zilnică”, conchide el. Spre exemplu, matematica şi fizica ar fi mai atrăgătoare dacă ar fi predate pornind de la probleme din viaţa de zi cu zi, uşor prezentate, astfel încât elevii să înţeleagă uşor noţiunile. „Începi cu lucrurile reale, spre exemplu cât timp îţi ia drumul cu maşina de la Bucureşti la Constanţa, dacă mergi cu o viteză de X kilometri”. Preşedintele CSOR consideră că abia după această etapă trebuie abordate şi aprofundate noţiunile teoretice.

Autori: Oana Dan & Dan Arsenie – Evenimentul Zilei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: