Videochat pe timp de criza

Interzis sub 18 ani !

……………………………………………………………………………………………………………

Am un prieten bun din Focşani, să-i spunem Telu pe parcursul acestui articol, deşi nu este acesta numele lui real, iar motivul pentru care nu îi dau numele adevărat va fi evident în curând.

Telu a rămas fără loc de muncă de peste un an şi jumătate, ducând-o de atunci din ce în ce mai greu. Povesteam pe mess, mobil sau chiar personal, câteodată şi mă mai întreba dacă nu pot să-l ajut cu un job, fie la mine, fie prin recomandare. Însă de câteva luni am observat că nu mă mai întreabă de un job şi atunci l-am întrebat dacă şi-a găsit ceva. Se vedea că nu ştie ce să-mi răspundă, până la urmă a zâmbit încurcat şi mi-a spus că dacă pot păstra secretul, o sa-mi spună ce face. Şi a început să-mi povestească.

Mi s-a părut atât de interesant, încât l-am rugat să îmi permită să scriu un articol despre el, sub protecţia anonimatului, evident. Şi îi mulţumesc că a fost de acord.

Ce înseamnă de fapt videochat? Practic, trebuie să stai în faţa unui webcam, să discuţi cu membrii diferitelor site-uri de videochat, iar dacă aceştia te plac sunt dispuşi să plătească suplimentar pentru a-ţi solicita diferite lucruri pe care să le faci în faţa camerei. O să revin cu detalii despre cum poţi să câştigi bani din asta.

Cum poţi deveni performer (aşa se numeşte cel care prestează în faţa webcamului) de videochat? Există două metode:

– fie abordezi direct, prin email, un astfel de site, iar ei îţi vor solicita nişte poze şi eventual nişte demonstraţii în faţa camerei. Dar în acest caz trebuie să te asiguri că te adresezi unui site cu tradiţie şi care a dat dovadă de seriozitate în ceea ce priveşte plata colaboratorilor, cum ar fi jazmin.com (ăsta ar fi cel mai vechi, cică), streamate.com, imlive.com sau xlove.com . În cazul unei colaborări directe cu un site (sau mai multe, nimeni nu te opreşte) mai trebuie să ţii cont că banii se încasează mai greu, uneori la mai mult de o lună după ce ai prestat. Performerul primeşte în acest caz 35% din cât plăteşte clientul, site-ului revenindu-i 65%. 

About SEO – read cybermarketing (RO)

Cumpara mobila buna si ieftina de la Giani Mobila SRL

Alege mobila ta potrivita.

NOTA : Aici puteti citi continuarea articolului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: