Implica-te in restaurarea casei memoriale a lui Mihai Eminescu din cadrul Manastirii Varatec, Neamt.

IMPLICA-TE SI TU!



Restaurarea casei Mihai Eminescu din cadrul Minastirii Varatec, jud Neamt

Obiect de patrimoniu naţional, casa de la Văratec în care Eminescu a scris „Călin” și în care şi-a petrecut ultimii 15 ani de viaţă, este singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială. Vezi foto.

În mod paradoxal, la Văratec nu există nici un indiciu pentru vizitatori despre faptul că în perioada 1874-1889 Eminescu a locuit aici. Despre statutul de casă memorială, pe care imobilul ar fi trebuit să-l dobândească, nici pomeneală. Casa iese în evidenţă doar prin starea avansată de degradare în care se găseşte.

Pentru reabilitarea cladirii, care este condiţionată de acordarea acceptului de către proprietarul actual al acesteia – Mânăstirea Văratec, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, precum si de Ministerul Culturii a fost intocmita o petitie de sensibilizare a reprezentantilor acestor institutii, urmand ca dupa acumularea unui numar suficient de mare de semnaturi, actul sa fie transmis oficial destinatarilor.

Tot printr-o petitie online, urmata de alte actiuni cu caracter civic (marsuri de strada, aparitii in presa scrisa, la televizor, radio si scrisori deschise catre institutiile responsabile) s-a inceput si chiar s-a reusit stoparea proiectului initiat de primarul Videanu de a construi blocuri in Piata Revolutiei si zona Ateneului din Bucuresti.

Pentru a putea reusi la randul nostru, semneaza acum petitia de restaurare a casei Mihai Eminescu de la Varatec.



Restaurarea casei Mihai Eminescu din cadrul Minastirii Varatec, jud Neamt

Dupa validarea semnarii petitiei, verificati aici daca va apare numele pe lista de semnaturi.

Este foarte important ca si alte persoane sa afle despre aceasta petitie si s-o semneze. De aceea, trimite link-ul de mai jos

https://brancoinfo.wordpress.com/2011/01/11/implica-te-in-restaurarea-casei-memoriale-a-lui-mihai-eminescu-din-cadrul-manastirii-varatec-neamt/

tuturor prietenilor, colegilor, cunoscutilor din tara si din strainatate, partenerilor de afaceri etc. Actiunea va avea drept scop promovarea acestui demers pe diferite site-uri si bloguri. Va multumim pentru intelegere si colaborare.



Restaurarea casei Mihai Eminescu din cadrul Minastirii Varatec, jud Neamt

Cu Eminescu înainte!

SURSA: Mili Casapu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: