VIDEO – Romania and the country brand of the 60’s

VIDEO:  Travelogue showing the delights of Rumania.

London exhibition. Two teenage girls (twins) look at some of the Rumanian Craftware on display at the exhibition. Rumanian women demonstrate weaving techniques.

Rumania – countryside. Farmer and his herd of cows. Scenic shots of the countryside. Carpathian Mountains. Narrator details some of Rumania’s history. Scenes at a racecourse. The tote. Bookmakers. Trotting race. Narrator makes jokes about the Rumanians being capitalists. Chairlift at the skiing resort of Poianna Brasov. Various shots of the countryside – some views from the moving chairlift. „Sport Hotel” with holidaymakers drinking cocktails. Museum opens its gates – ornate architecture. Churches and monastery in Moldavia.

Narrator speaks of how Rumania is reaching westwards for new ideas and inspiration. New buildings and roadways. An oil rig – a sightseeing attraction in Bucharest’s permanent industrial exhibition. Tourists arrive aboard a Caravelle aircraft with the word „Sabena” on the side. Landmarks of Bucharest seen from a car. Traffic warden is seen. High angle shot of a street market. Woman chooses some flowers to buy.

Housing – blocks of flats. The new concert hall and the home of the circus – Big Top Deluxe. People lounging beside a hotel swimming pool – it has a wave machine. Mamaia Rumania’s summer beach resort is featured. Nice shots of people on the beach then holidaymakers relaxing beside their tents in a campsite. Man uses a chest expander whilst his friend laughs. Girl feeds a foal with a bottle.

Fruit stall with a display to commemorate the August revolution of 1944. Various shots of hotels and bright lights at night. Narrator gives the hard sell: „Suspicious, sullen Rumania is really a vivacious young girl, flirting with Western ideas and beckoning the tourist to come just a little further afield in the search for fun and bright lights. For some it could be love at first sight.”

Source: britishpathe.com

Reclame

Band Murafeti eclipseaza Metalica cu „Nothing else matters” in varianta balcanica

Iata cum suna, in varianta balcanica, Nothing else matters (Metalica) interpretata de catre niste trubaduri cu initiativa din Bulgaria.

Cum vi se pare ? Sincer, nu suna rau deloc. Insa daca, prin comparatie, ar trai Titu Maiorescu (1840-1917), teoreticianul problemei „formelor fãrã fond”, acesta ar spune ca Nothing else matters, varianta vecinilor de la sud de Dunare, se potriveste ca nuca-n perete in specificul muzical balcanic.  Sau tocmai pentru asta se potriveste ?

Acum ascultati si vizionati cu atentie urmatoarele doua melodii.

Band Murafeti canta Nothing else matters in restaurant

Acum ascultati versiunea originala a celor de la Metalica

Sa revenim la invataturile de altadata, cat se poate de aplicabile si astazi.

Pentru o mai buna analiza a melodiilor de mai sus, incercati sa-l vedeti, in sens figurat, pe Titu Maiorescu argumentand despre Teoria formelor fără fond:

,,Al doilea adevăr, şi cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“ .

Cum vi se pare?

Pentru intarirea ideii, Titu Maiorescu conchide că „orice formă fără fond trebuie înlăturată, întrucât numai astfel se reconstruieşte cultura(…) incepind cu fundamentul ei„.  Da, deja aud comentarii, Maiorescu ar fi considerat astazi de moda veche.  In fond, ce legatura ar avea Maiorescu cu Band Murafeti ?

Asadar, nu voi mai insista pe marginea autenticitatii „specificului balcanic”, mai omniprezent ca oricand in spatiul Carpato – Danubiano – Pontic, caci riscam sa fim luati in vizor tocmai de catre o parte dintre acesti „autohtoni”, unii dintre ei cu apucaturi foarte „specifice” si cat se poate de „autentice”.

Una peste alta, interpretarea bulgarilor de la Band Murafeti este peste nivelul „genunchiului de broasca”, stacheta la care multe dintre vedetele noastre de play-back, inca mai aspira.

Constantin Barbu: – Stim cine a hotarat destinul lui Eminescu !

Scriitorul şi eminescologul Constantin Barbu (foto) a prezentat la OTV, aseara, 26 mai 2011, argumente zdrobitoare care denota uciderea poetului national Mihai Eminescu. Domnia sa este autorul lucrarii „Codul invers. Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu”  apărut la Editura „Sitech”, Craiova, 2008. Volumele de format mare conţin documente, acte, fotografii, texte ce urmează să alcătuiască 33 de volume însumînd peste 20.000 de pagini in quarto. Autorul ediţiei este, precum am spus, Constantin Barbu, dar din colectivul de onoare mai fac parte si marii eminescologi Acad. Eugen Simion, Acad. Alexandru Surdu, Acad. Dimitrie Vatamaniuc. Astfel, publicul telespectator a avut ocazia sa auda o multitudine de argumente în favoarea celui care a fost Mihai Eminescu. In opinia domniei sale, cei care au decis eliminarea lui Eminescu, devenit incomod ca jurnalist si poet, au fost:

1. Carol I

2. Maiorescu

3. Sturza

4. Doctorul Sutu

4. P.P. Carp si Slavici

5. Kogalniceanu

6. Seful Politiei Capitalei de la acea data (se presupune ca ar fi copilul din flori al lui Kogalniceanu);

7. Alti autori marunti, implicati direct sau indirect, in asasinarea mareui poet.

Asadar, volumele care prezinta, cu dovezi, modul in care a decedat Eminescu cuprind:

1. Memoriile regelui Carol I, fragmente din jurnalul acestuia, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei;

2.  Insemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea lui;

3.  Acte secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene;

4. Acte legislative ale epocii privind posibilitatea de sechestrare şi de internare într-un sanatoriu de boli mintale (Şuţu etc.);

5.  O serie de documente diplomatice capitale privind evenimentele cruciale pe care le-a traversat Eminescu în acea perioadă;

6.  Facsimile ale Gramaticii sanscrite, traduceri din Lais, arheologia cronologizării;

7. Manuscrisele poemelor lui Eminescu, corespondenţă, fragmente inedite din jurnale secrete, rapoarte şi alte documente din Arhivele Casei Regale a României, din arhivele serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, Germaniei, Rusiei etc.

Autorul a mai mărturisit: „Vom interpreta această „afacere” ca ritual sacrificial care face din sacrificat, sacrificatorul nobil. Această „afacere”, în care au participat împăraţi, regi, amici, dame, informatori, trădători, plagiatori, homosexuali, agenţi multipli etc., devine descifratoare pentru istoria României şi, un strop, pentru istoria Europei. Descifrările şi dezvăluirile ne vor ajuta să înţelegem de ce şi atunci şi astăzi a fost aşa şi nu altfel.” Cercetatorul Constantin Barbu mai sustine ca: „Eminescu n-a fost nebun niciodată. Eminescu a fost genial în tot ce a scris. Datoria noastră este să cunoaştem şi să facem totul pentru adevărul despre GENIU, căci dacă pentru Eminescu nu eşti în stare să faci ceva, atunci (ca si cum n-ar fi fost) se pierde totul.” Eminescologul mai este de parere ca geniile poporului roman sunt numai cateva si anume: Cantemir, Eminescu, Brancusi, Noica, Blaga, Cioran.

Articole pe aceeasi tema:

1.Cercetatorii dupa 120 de ani: “Eminescu a fost ucis”

2.Implica-te in restaurarea casei memoriale a lui Mihai Eminescu din cadrul Manastirii Varatec, Neamt

Adevarul: Opinii la zi – Jigodiile profesioniste

In sfarsit, astazi am citit ceva foarte interesant in presa.

In adevarul.ro la rubrica „Opinii la zi” se poate citi „Jigodiile profesioniste” al autoarei Ramona Ursu. Personal, la ce mi-au vazut ochii si la ce mi-au auzit urechile, in ultimii ani, nu pot decat sa confirm 100% ce este scris aici. Redau in blog intreg continutul articolului din Adevarul. De ce ? Pentru ca doresc sa mai vada si altii aceasta laudabila initiativa. Pentru ca, astfel de opinii, le consider un act de mare curaj, mai ales printre colegii ei de breasla si nu numai. Pentru ca, doar astfel, societatea se poate autocurata (sper) de aceste scarbosenii cu chip de om.  Ca simplu cititor – din partea mea – numai felicitari.

…………………………………………………………………………………………………………………………………

Jigodiile profesioniste

A intrat în birou cu umerii aplecaţi. Ochii, copie fidelă a trupului, sunt aşezaţi într-o plecăciune plină de minciună. Vorba îi este mieroasă şi la fiecare trei-patru cuvinte scapă un „Da, şefule!”.

Faţa vrea să arate imaginea unui om obosit de muncă, preocupat. Dar nu reuşeşte decât să se maimuţărească asemenea unei măşti penibile. Se retrage cu spatele şi închide uşa biroului cu evlavie, de parcă ar trage de poarta unui altar. Coloana vertrebrală i se îndreaptă ca prin minune. În câteva secunde se tranformă din cea mai scârboasă slugă în cel mai hapsân ciocoi.

Nu există specie mai mârşavă şi mai parşivă. Indivizi reprezentativi întâlneşti peste tot. De la sediul partidului sau birourile mari ale instituţiilor publice până la companiile private. Sunt cei mai periculoşi pentru că s-au poziţionat cu o abilitate de hienă în zonele cheie. Ştiu să se gudure şi să gâdile orgoliul unor stăpâni ascunşi în spatele unui birou. Ştiu să umilească şi să-i calce în picioare pe cei de sub ei. Mai ales pe cei veniţi din afara structurii.

Nu ştiu ce e aia muncă. Totul pasează mai departe. Nu au mişcat un pai în viaţa lor. Toată judecata le trece prin buzunarul de la costum. Sau prin poşetă. Ştiu foarte bine „cum merg treburile pe aici!”. Au o apetenţă senzaţională de a scăpa de orice responsabilitate. Stăpânesc la perfecţie arta minciunii şi cea a linguşelii. Ştiu când să pupe şi când să lovească. Mai ales pe cine.

Jigodiile profesioniste ţes intrigi şi aruncă cuvinte pe sub uşi. Simt competenţa şi o distrug din faşă. Sunt rezistenţi la schimbare ca un gândac de bucătărie. Când vine vijelia au găurile lor în care se ascund. Când simt miros de căpătuială sunt primii care mişună pe holuri.

Au o singură slăbiciune. Sunt laşi. Meseria de jurnalist m-a ajutat să pricep că nu au nicio putere asupra mea. Am făcut chiar o pasiune în a le observa comportamentul. Deşi, nu de puţine ori, rămân cu un gust rău în gură şi mi se strânge stomacul. Dar cei mai mulţi dintre noi, mama mea, a ta, sora, fratele, unchiul nu au această forţă. Îşi consumă energia, bucăţi din suflet şi bruma de bani pentru a beneficia de un drept al lor. Şi nu au timp să înţeleagă că cei din spatele uşii de birou trebuie să fie la dispoziţia lor. Nu invers.

Această castă de indivizi nu o regăseşti doar în instituţii publice, firme de stat sau partide politice. În mediul privat, mai ales în companiile cu mulţi angajaţi, se poziţionează în funcţii cheie şi se prind de ele asemenea râiei de piele.

De acolo pleacă tot răul. Incapabili, mustind de răutate, pun frână oricărei iniţiative. Se constituie ca o interfaţă virusată între cel ce poate lua decizii şi cei ce le pot pune în aplicare. Suflă la urechea şefului o realitate contorsionată şi trunchiată. La cei de dedesubt urlă aberaţii şi decizii stupide.

Iar când un individ din această specie ajunge el pe scaunul cel mare, întreaga structură devine o colonie de şobolani.

Autor: Ramona Ursu, Adevarul

Video: „College Conspiracy” sau ce mai inseamna educatia astazi

Urmariti pana la capat documentarul urmator. Il dedic tuturor curiosilor care se intreaba: – Ce mai inseamna educatia in zilele noastre ? Cat de mult depindem de  ea ? Ce se intampla cu cei care nu pot beneficia de o buna educatie ? Cum puteam evita falsa educatie ? (cea in care investeti o caruta de bani fara sa primesti nimic autentic in schimb (cu exceptia unei diplome) …

ATENTIE: Scolile serioase raman tot serioase si in prezent.  Studiul nu trebuie bagatelizat in favoarea unei precoce experiete capitaliste (cum sustin unii). Rareori se intampla ca experienta la un loc de munca sa fie constructiva si pentru individul implicat in productie. In majoritatea cazurilor, avantajul este net doar in favoarea patronatului. De regula, cine munceste nu mai gandeste, tocmai pentru ca nu mai are timp de … „filosofii”

Procedura este indentica si la cei care fac o facultate „pe genunchi” doar de dragul de a avea niste studii sau o banala diploma. Concluzia ? Daca nu-ti place studiul, nu are sens sa investesti timp si bani in aceasta directie. Mai bine esti autodidact si acorzi atentie dezvoltarii personale.

Desigur, sfaturile sunt valabile pentru cine se regaseste in ele si mai ales pentru cine are capacitatea de accepta pluritatea unor opinii exprimate intr-un spatiu public .

Cele 10 strategii de manipulare

Profesorul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de manipulare” prin mediile de informare în masa. Evreu si de sensibilitate anarhista, semnase o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson.

Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine”. Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, în primul rând, strategia diversiunii.

Strategia diversiunii consista în deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarâte de elitele politice si economice, printr-un potop continuu de distractii si de informatii neînsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o îndura poporul nostru.

Zece strategii de manipulare a poporului nostru

1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici’un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii. Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”. Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite. O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici. Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire. Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie. A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate. A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea. A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie!

10. A cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi. Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.

Adevaruri despre HR-ul din Romania. Argumentatii pertinente si conforme cu realitatea

Astazi la panoul de onoare – Job Hunting in Romania

De plictiseala, pana apare cineva cu o oferta potrivita maretiei mele, casc din soylent greencand in cand ochii pe ejobs.ro. Ca sa ajung la concluzia ca, daca serviciul in sine a evoluat corespunzator odata cu trecerea timpului, marea majoritate a angajatorilor care posteaza anunturile acolo, nu.
Si asta in conditiile in care, pentru cazul ca nu esti chiar un priceput hr, site-ul iti pune la dispozitie rubricile care l-ar putea interesa pe potentialul candidat.

Exista patru mari si late arii de interes pentru o persoana care cauta un job: salariul, beneficiile, descrierea job-ului si o descriere cat mai lamuritoare asupra companiei.

Salariul
candidatulCompaniile nu completeaza campul de salariu. Inteleg ca din motive de confidentialitate nu poti da salariul exact, ok, dar poti stabili niste praguri. Faptul ca este completat campul entry level/ mid level/ management nu e de nici o isprava, deoarece din cercetarea personala am constatat ca unele companii considera 2000 RON ca fiind salariu managerial. Sau: Salariu in functie de experienta. Gresit. E decizia ta daca angajezi pe baza experientei sau a impresiei facute la interviu. Salariul se refera la ce e de facut, nu la ce s-a facut. Desigur, majoritatea candidatilor aplica si asa deoarece in unele cazuri au posibilitatea de a face un mic research asupra companiei si se orienteaza ei (daca aceasta isi da numele-vezi mai jos), sau in alte cazuri sunt disperati.

Beneficiile
Adeseori, la beneficii sunt trecute responsabilitati, altele decat cele trecut inHR campul responsabilitati. Asta din seria vino sa fii sclavul nostru si fii mandru. Imi amintesc aici o discutie informala cu un fost patron din care citez: “Ii angajez si vad eu dupa aia, daca nu sunt buni ii dau afara” ( strategie HR), ” Vreau sa vad cum te zbati pentru dezvoltarea firmei, sa suferi cand ceva nu merge” (catre un Department Manager cu salariu 1800 RON si fara alte beneficii, care lucra zi lumina). Declaratiile apartin unui director de filiala a unei dintre cele mai mari companii din lume. Ok. Deci beneficiile in favoarea angajatului sunt responsabilitati. “Important: daca nu aveti un minim de 6 luni exerienta nu e cazul sa aplicati pentru ca nu va vom chema la interviu“. Asta e trecuta la beneficii.

Jobul
Unii nici macar nu nimeresc o denumire. Media Specialist. Scrolezi, in spemasa rotundaranta ca se va explica mai jos. Nu se explica. Am vazur la denumiri inventate de m-a luat ameteala. Din pacate, nu inventate pentru a clarifica jobul ci au contraire. “Jobul presupune in primul rand dorinta candidatului de a invata si a dezvolta o cariera in media si publicitate.” Decuc ca este vorba despre inscrierea la facultate sau despre o practica. Merci, ai gresit sectiunea.

Descrierea companiei
Prima faza: Numele firmei: Confidential. Daca nu faceam researchul asta, nu ajungeam niciodata sa deschid un anunt din acela. Ce e aia, confidential? Vrei sa ma rapesti si sa ma duci la produs in Olanda? Eu imi scriu cv-ul cu “confidential” in dreptul numelui? Pasul doi: nici o descriere a firmei sau descrierea: Agentie de publicitate (de care publicitate, e mare, e mica, e noua, e veche, e brand international, e intr-o garsoniera, nu se stie). Unii profita de spatiu sa mai bage si aici niste cerinte adresate potentialului angajat.

Pe langa astea, ar mai fi redactarea defectuoasa, graba si superficialitateatower care se simte in spatele anuntului, nepasarea, sau mandria de a fi o mare companie angajatoare care nu da doi bani pe tine (textual).
Desigur, acestia sunt vreo 60%. Suficient ca sa fie o majoritate. La cei mai multi, daca ajungi la interviu, esti intrebat ce salariu ai dori, strategie psihologica de doi bani care face de ras orice pretentie de HR. Oricum, sa zicem ca esti eu, care ai realizat peste o suta de interviuri ca angajator, si zici ceva mai mult decat vrei, ca omul, targovet de meserie, sa se simta in largul lui ca te-a fraierit oleaca. Esti privit ca o ciudatenie cu doua capete si patru guri, si ti se spune timid:

-Putem sa va oferim 2000 RON.
-Mersi, dati-i incoa.
-?!?
-Aa, salariu? Pai seamana cu ce v-am cerut?
-Pai nu.
-Pai sunteti constient ca suma propusa de mine reprezinta mai fidel recompensarea unui angajat aflat in aceasta pozitie?
-Aa…exista renegociere la fiecare trei luni.

(O discutie ca la piata, asupra kilului de rosii). Pai draga, companiile care renegociaza salariul la trei luni isi dau si numele, publica si beneficiile si fac oferte mai de doamne ajuta de la bun inceput. Biiine, nota 4.

Si asa cu angajatorii din Romania. Asta pentru ca dupa colt sa apara acusica niste patrioti care sa se crizeze ca valorile pleaca din Romania. Pai sigur. Sa am responsabilitati manageriale, deci un cutit in imediata apropiere a carotidei each and every minute, sa imi permit sa fiu sharp atat fizic si mental pentru a face jobul, sa am si un aspect de doamne ajuta, toata astea contra fantasticei sume lunare castigata de un muncitor necalificat intr-o saptamana jumate.
hr3Pai va spun sincer, la banii astia speli vase 3 ore pe zi intr-un restaurant din Viena si iti ramane timp sa scrii romanul vietii tale, sa faci treispe proiecte online de succes sau sa freci pisoiul, cu burta in sus. Plus in alea trei ore poti sa te gandesti la orice ai chef deoarece marketingul nu te alearga chiar asa de mult. LOL.

Asa incat dragi companii: daca sunteti cu adevarat interesate sa puneti mana pe “valorile” astea care o taie la capsuni, de scarba, va recomand sa va laudati putin cu ce puteti oferi. Daca doriti ca angajatul sa moara dupa binele companiei, oferiti beneficii din vanzari PE LANGA un salariu decent. Daca vreti sa se ucida muncind, platiti overtime-ul conform legilor in vigoare. Daca vreti sa fie un personaj excelent, un asset pentru companie, respectati-i inteligenta de la bun inceput, aratand putin interes pentru bunastarea lui, macar in anuntul de angajare.

In incheiere doresc sa repet: cele spuse mai sus nu se refera la TOATE companiile. Stim cu totii cam care sunt acelea care se comporta civilizat de la cap la coada, ceea ce demonstreaza once more ca sunt putine. Si nu stiu daca stim cu toii, dar aflam acum de la mine, ca o companie plateste ca sa apara la “cei mai buni angajatori”, ceea ce nu face doi bani. Aici, draga Liviu, o dati cu bata in balta.
Mai putin rubrica de salariu, asa ar trebui sa arate un anunt (unul complet corect nu am gasit inca).

SURSA:  Marie Jeanne, Job Hunting in Romania – http://www.lamaie.ro

Vezi toate articolele aparute la Panoul de onoare

%d blogeri au apreciat asta: