VIDEO – Romania and the country brand of the 60’s

VIDEO:  Travelogue showing the delights of Rumania.

London exhibition. Two teenage girls (twins) look at some of the Rumanian Craftware on display at the exhibition. Rumanian women demonstrate weaving techniques.

Rumania – countryside. Farmer and his herd of cows. Scenic shots of the countryside. Carpathian Mountains. Narrator details some of Rumania’s history. Scenes at a racecourse. The tote. Bookmakers. Trotting race. Narrator makes jokes about the Rumanians being capitalists. Chairlift at the skiing resort of Poianna Brasov. Various shots of the countryside – some views from the moving chairlift. „Sport Hotel” with holidaymakers drinking cocktails. Museum opens its gates – ornate architecture. Churches and monastery in Moldavia.

Narrator speaks of how Rumania is reaching westwards for new ideas and inspiration. New buildings and roadways. An oil rig – a sightseeing attraction in Bucharest’s permanent industrial exhibition. Tourists arrive aboard a Caravelle aircraft with the word „Sabena” on the side. Landmarks of Bucharest seen from a car. Traffic warden is seen. High angle shot of a street market. Woman chooses some flowers to buy.

Housing – blocks of flats. The new concert hall and the home of the circus – Big Top Deluxe. People lounging beside a hotel swimming pool – it has a wave machine. Mamaia Rumania’s summer beach resort is featured. Nice shots of people on the beach then holidaymakers relaxing beside their tents in a campsite. Man uses a chest expander whilst his friend laughs. Girl feeds a foal with a bottle.

Fruit stall with a display to commemorate the August revolution of 1944. Various shots of hotels and bright lights at night. Narrator gives the hard sell: „Suspicious, sullen Rumania is really a vivacious young girl, flirting with Western ideas and beckoning the tourist to come just a little further afield in the search for fun and bright lights. For some it could be love at first sight.”

Source: britishpathe.com

Reclame

Band Murafeti eclipseaza Metalica cu „Nothing else matters” in varianta balcanica

Iata cum suna, in varianta balcanica, Nothing else matters (Metalica) interpretata de catre niste trubaduri cu initiativa din Bulgaria.

Cum vi se pare ? Sincer, nu suna rau deloc. Insa daca, prin comparatie, ar trai Titu Maiorescu (1840-1917), teoreticianul problemei „formelor fãrã fond”, acesta ar spune ca Nothing else matters, varianta vecinilor de la sud de Dunare, se potriveste ca nuca-n perete in specificul muzical balcanic.  Sau tocmai pentru asta se potriveste ?

Acum ascultati si vizionati cu atentie urmatoarele doua melodii.

Band Murafeti canta Nothing else matters in restaurant

Acum ascultati versiunea originala a celor de la Metalica

Sa revenim la invataturile de altadata, cat se poate de aplicabile si astazi.

Pentru o mai buna analiza a melodiilor de mai sus, incercati sa-l vedeti, in sens figurat, pe Titu Maiorescu argumentand despre Teoria formelor fără fond:

,,Al doilea adevăr, şi cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“ .

Cum vi se pare?

Pentru intarirea ideii, Titu Maiorescu conchide că „orice formă fără fond trebuie înlăturată, întrucât numai astfel se reconstruieşte cultura(…) incepind cu fundamentul ei„.  Da, deja aud comentarii, Maiorescu ar fi considerat astazi de moda veche.  In fond, ce legatura ar avea Maiorescu cu Band Murafeti ?

Asadar, nu voi mai insista pe marginea autenticitatii „specificului balcanic”, mai omniprezent ca oricand in spatiul Carpato – Danubiano – Pontic, caci riscam sa fim luati in vizor tocmai de catre o parte dintre acesti „autohtoni”, unii dintre ei cu apucaturi foarte „specifice” si cat se poate de „autentice”.

Una peste alta, interpretarea bulgarilor de la Band Murafeti este peste nivelul „genunchiului de broasca”, stacheta la care multe dintre vedetele noastre de play-back, inca mai aspira.

Constantin Barbu: – Stim cine a hotarat destinul lui Eminescu !

Scriitorul şi eminescologul Constantin Barbu (foto) a prezentat la OTV, aseara, 26 mai 2011, argumente zdrobitoare care denota uciderea poetului national Mihai Eminescu. Domnia sa este autorul lucrarii „Codul invers. Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu”  apărut la Editura „Sitech”, Craiova, 2008. Volumele de format mare conţin documente, acte, fotografii, texte ce urmează să alcătuiască 33 de volume însumînd peste 20.000 de pagini in quarto. Autorul ediţiei este, precum am spus, Constantin Barbu, dar din colectivul de onoare mai fac parte si marii eminescologi Acad. Eugen Simion, Acad. Alexandru Surdu, Acad. Dimitrie Vatamaniuc. Astfel, publicul telespectator a avut ocazia sa auda o multitudine de argumente în favoarea celui care a fost Mihai Eminescu. In opinia domniei sale, cei care au decis eliminarea lui Eminescu, devenit incomod ca jurnalist si poet, au fost:

1. Carol I

2. Maiorescu

3. Sturza

4. Doctorul Sutu

4. P.P. Carp si Slavici

5. Kogalniceanu

6. Seful Politiei Capitalei de la acea data (se presupune ca ar fi copilul din flori al lui Kogalniceanu);

7. Alti autori marunti, implicati direct sau indirect, in asasinarea mareui poet.

Asadar, volumele care prezinta, cu dovezi, modul in care a decedat Eminescu cuprind:

1. Memoriile regelui Carol I, fragmente din jurnalul acestuia, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei;

2.  Insemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea lui;

3.  Acte secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene;

4. Acte legislative ale epocii privind posibilitatea de sechestrare şi de internare într-un sanatoriu de boli mintale (Şuţu etc.);

5.  O serie de documente diplomatice capitale privind evenimentele cruciale pe care le-a traversat Eminescu în acea perioadă;

6.  Facsimile ale Gramaticii sanscrite, traduceri din Lais, arheologia cronologizării;

7. Manuscrisele poemelor lui Eminescu, corespondenţă, fragmente inedite din jurnale secrete, rapoarte şi alte documente din Arhivele Casei Regale a României, din arhivele serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, Germaniei, Rusiei etc.

Autorul a mai mărturisit: „Vom interpreta această „afacere” ca ritual sacrificial care face din sacrificat, sacrificatorul nobil. Această „afacere”, în care au participat împăraţi, regi, amici, dame, informatori, trădători, plagiatori, homosexuali, agenţi multipli etc., devine descifratoare pentru istoria României şi, un strop, pentru istoria Europei. Descifrările şi dezvăluirile ne vor ajuta să înţelegem de ce şi atunci şi astăzi a fost aşa şi nu altfel.” Cercetatorul Constantin Barbu mai sustine ca: „Eminescu n-a fost nebun niciodată. Eminescu a fost genial în tot ce a scris. Datoria noastră este să cunoaştem şi să facem totul pentru adevărul despre GENIU, căci dacă pentru Eminescu nu eşti în stare să faci ceva, atunci (ca si cum n-ar fi fost) se pierde totul.” Eminescologul mai este de parere ca geniile poporului roman sunt numai cateva si anume: Cantemir, Eminescu, Brancusi, Noica, Blaga, Cioran.

Articole pe aceeasi tema:

1.Cercetatorii dupa 120 de ani: “Eminescu a fost ucis”

2.Implica-te in restaurarea casei memoriale a lui Mihai Eminescu din cadrul Manastirii Varatec, Neamt

Adevarul: Opinii la zi – Jigodiile profesioniste

In sfarsit, astazi am citit ceva foarte interesant in presa.

In adevarul.ro la rubrica „Opinii la zi” se poate citi „Jigodiile profesioniste” al autoarei Ramona Ursu. Personal, la ce mi-au vazut ochii si la ce mi-au auzit urechile, in ultimii ani, nu pot decat sa confirm 100% ce este scris aici. Redau in blog intreg continutul articolului din Adevarul. De ce ? Pentru ca doresc sa mai vada si altii aceasta laudabila initiativa. Pentru ca, astfel de opinii, le consider un act de mare curaj, mai ales printre colegii ei de breasla si nu numai. Pentru ca, doar astfel, societatea se poate autocurata (sper) de aceste scarbosenii cu chip de om.  Ca simplu cititor – din partea mea – numai felicitari.

…………………………………………………………………………………………………………………………………

Jigodiile profesioniste

A intrat în birou cu umerii aplecaţi. Ochii, copie fidelă a trupului, sunt aşezaţi într-o plecăciune plină de minciună. Vorba îi este mieroasă şi la fiecare trei-patru cuvinte scapă un „Da, şefule!”.

Faţa vrea să arate imaginea unui om obosit de muncă, preocupat. Dar nu reuşeşte decât să se maimuţărească asemenea unei măşti penibile. Se retrage cu spatele şi închide uşa biroului cu evlavie, de parcă ar trage de poarta unui altar. Coloana vertrebrală i se îndreaptă ca prin minune. În câteva secunde se tranformă din cea mai scârboasă slugă în cel mai hapsân ciocoi.

Nu există specie mai mârşavă şi mai parşivă. Indivizi reprezentativi întâlneşti peste tot. De la sediul partidului sau birourile mari ale instituţiilor publice până la companiile private. Sunt cei mai periculoşi pentru că s-au poziţionat cu o abilitate de hienă în zonele cheie. Ştiu să se gudure şi să gâdile orgoliul unor stăpâni ascunşi în spatele unui birou. Ştiu să umilească şi să-i calce în picioare pe cei de sub ei. Mai ales pe cei veniţi din afara structurii.

Nu ştiu ce e aia muncă. Totul pasează mai departe. Nu au mişcat un pai în viaţa lor. Toată judecata le trece prin buzunarul de la costum. Sau prin poşetă. Ştiu foarte bine „cum merg treburile pe aici!”. Au o apetenţă senzaţională de a scăpa de orice responsabilitate. Stăpânesc la perfecţie arta minciunii şi cea a linguşelii. Ştiu când să pupe şi când să lovească. Mai ales pe cine.

Jigodiile profesioniste ţes intrigi şi aruncă cuvinte pe sub uşi. Simt competenţa şi o distrug din faşă. Sunt rezistenţi la schimbare ca un gândac de bucătărie. Când vine vijelia au găurile lor în care se ascund. Când simt miros de căpătuială sunt primii care mişună pe holuri.

Au o singură slăbiciune. Sunt laşi. Meseria de jurnalist m-a ajutat să pricep că nu au nicio putere asupra mea. Am făcut chiar o pasiune în a le observa comportamentul. Deşi, nu de puţine ori, rămân cu un gust rău în gură şi mi se strânge stomacul. Dar cei mai mulţi dintre noi, mama mea, a ta, sora, fratele, unchiul nu au această forţă. Îşi consumă energia, bucăţi din suflet şi bruma de bani pentru a beneficia de un drept al lor. Şi nu au timp să înţeleagă că cei din spatele uşii de birou trebuie să fie la dispoziţia lor. Nu invers.

Această castă de indivizi nu o regăseşti doar în instituţii publice, firme de stat sau partide politice. În mediul privat, mai ales în companiile cu mulţi angajaţi, se poziţionează în funcţii cheie şi se prind de ele asemenea râiei de piele.

De acolo pleacă tot răul. Incapabili, mustind de răutate, pun frână oricărei iniţiative. Se constituie ca o interfaţă virusată între cel ce poate lua decizii şi cei ce le pot pune în aplicare. Suflă la urechea şefului o realitate contorsionată şi trunchiată. La cei de dedesubt urlă aberaţii şi decizii stupide.

Iar când un individ din această specie ajunge el pe scaunul cel mare, întreaga structură devine o colonie de şobolani.

Autor: Ramona Ursu, Adevarul

Video: „College Conspiracy” sau ce mai inseamna educatia astazi

Urmariti pana la capat documentarul urmator. Il dedic tuturor curiosilor care se intreaba: – Ce mai inseamna educatia in zilele noastre ? Cat de mult depindem de  ea ? Ce se intampla cu cei care nu pot beneficia de o buna educatie ? Cum puteam evita falsa educatie ? (cea in care investeti o caruta de bani fara sa primesti nimic autentic in schimb (cu exceptia unei diplome) …

ATENTIE: Scolile serioase raman tot serioase si in prezent.  Studiul nu trebuie bagatelizat in favoarea unei precoce experiete capitaliste (cum sustin unii). Rareori se intampla ca experienta la un loc de munca sa fie constructiva si pentru individul implicat in productie. In majoritatea cazurilor, avantajul este net doar in favoarea patronatului. De regula, cine munceste nu mai gandeste, tocmai pentru ca nu mai are timp de … „filosofii”

Procedura este indentica si la cei care fac o facultate „pe genunchi” doar de dragul de a avea niste studii sau o banala diploma. Concluzia ? Daca nu-ti place studiul, nu are sens sa investesti timp si bani in aceasta directie. Mai bine esti autodidact si acorzi atentie dezvoltarii personale.

Desigur, sfaturile sunt valabile pentru cine se regaseste in ele si mai ales pentru cine are capacitatea de accepta pluritatea unor opinii exprimate intr-un spatiu public .

Cele 10 strategii de manipulare

Profesorul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de manipulare” prin mediile de informare în masa. Evreu si de sensibilitate anarhista, semnase o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson.

Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine”. Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, în primul rând, strategia diversiunii.

Strategia diversiunii consista în deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarâte de elitele politice si economice, printr-un potop continuu de distractii si de informatii neînsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o îndura poporul nostru.

Zece strategii de manipulare a poporului nostru

1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici’un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii. Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”. Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite. O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici. Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire. Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie. A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate. A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea. A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie!

10. A cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi. Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.

Meseria de jurnalist cu sau fara facultate de profil

Jurnalistica este o meserie supusa aproximativ acelorasi reguli precum: Muzica, Regia, Actoria, Literatura, Pictura, Coregrafia etc. Daca nu ai capacitate si talent, nu vei reusi in aceasta meserie. Chiar daca ai sau nu o facultate in domeniu. Aviz amatorilor visatori. Jurnalistica e o meserie dura. E pentru oameni ancorati in realitate, rezistenti la socuri sub centura. Daca nu esti facut/a sa rezisti – alege alta meserie.

PROMOTIE – Mobila la comanda la cel mai bun pretGiani Mobila SRL

Multi profesionisti necalificati

Multi dintre cei care nu au absolvit o Facultate de Jurnalistica „au suferit” mult prin redactii, pana au ajuns sa aiba habar despre ce e vorba.  Un fel de ucenicie la locul de munca.  Ei au asimilat o meserie pe care au invatat-o din mers, fara diploma, pentru ca in Romania este posibil sa faci destule joburi fara obligatia unei calificari.  Dupa cativa ani, acestea se jura ca pot practica jurnalismul, mai bine decat cei cu patalama in domeniu. Adevarul e pe la jumatate.  O explicatie  este faptul ca in Romania toata lumea are voie sa practice jurnalistica.  Oricine este interesat, calificat sau nu, are acces la aceasta profesie. Nu exista constrangeri legate de studii ca in alte meserii. E libertate deplina. Poate prea multa libertate asumata si interpretata gresit, ceea ce, astazi, aproape ca a dus la disparitia deontologiei din aceasta profesie. Pentru accesul in bransa se invoca libertatea cuvantului, libertatea de expresie sau alte libertati  etc.  Din punctul meu de vedere nu asa este firesc. Aici ar trebui o reglementare care sa ofere niste drepturi licentiatilor in domeniu. Uite-asa, jurnalismul in Romania, dat fiind contextul economic si politic, a devenit meseria  majoritatii. Adica a celor necalificati, dar pasionati de domeniu, oameni care sunt orgoliosi, puternici, caci meseria ii predispune, oameni cu felurite interese politice si financiare. Efectul il resimt cel mai bine cei care au o dobandit o diploma in domeniu si care nu o pot folosi, concret, la nimic. Pe de alta parte, Presa este o meserie a oamenilor deosebiti. Trebuie sa fii inzestrat ca sa reusesti. Nu-i o meserie doar „pe relatii”. Cine intra in sistem e obligat sa munceasca pe branci. Totul pe bani mai multi sau mai putini. Cu o oarecare compatimire mai spun ca, licentiatilor in domeniu, le este ca si rapit/anihilat un drept deja castigat. Dreptul exclusivist la meseria lor. Nu au niciun privilegiu. Paradoxal, absolventii  facultatilor de jurnalistica sunt  un soi de  licentiati fara recunoastere profesionala. E nedrept pentru ca acest „handicap” cu privire la recunoasterea in breasla tine de interesele/lacomia celor care dicteaza modul in care se impart drepturile din aceast sector de activitate. Ma refer la faptul ca in presa nu exista atentii din categoria „responsabilitate sociala”.  Inca sunt destule redactii unde redactorii sunt tratati ca vai de ei, uneori cam tot la fel cum sunt „rasfatati” muncitorii de pe santierele de constructii. Adica hei-rupist,  cu munca la negru sau voluntariat cu anii. Asa se face ca jurnalistii cu diploma ajung sa practice alte meserii ca niste amarati necalificati.  Ca sa ma repet, nu exista legi care sa le favorizeze un acces exclusivist la propria lor meserie. De fapt, drama este ca, nicaieri,  nu le ofera niciun fel de acces exclusist, tot asa ca in cazul psihologilor, juristilor, medicilor, inginerilor etc. Si sa nu uitam ca la aceste Facultati de Jurnalistica merg tineri de elita. Printre cei mai buni absolventi de liceu.  A excela in aceasta profesie necesita: talent, curaj, cunostiinte, timp, resurse. Ce se intampla la terminarea studiilor daca absolventul nu are sansa sa practice Jurnalistica ? Ce alternative are ?  Aproape nici una.  Nici  macar profesori la un liceu nu pot fi. De ce ? Pentru ca in tara sunt cam 3-4 licee unde se preda jurnalismul. Alta disciplina nu pot preda decat ca suplinitori. Deci tot necalificati.  Daca ii surade sansa, jurnalistul cu diploma mai poate lucra in PR. Dar, acolo mai calificati decat el sunt absolventii de Relatii Publice. Deci…, cei cu astfel de calificari pot imbratisa orice alta meserie unde este acceptat ca un necalificat cu studii medii. Asadar, in aceasta tara, la aceasta ora, se poate concluziona ca ai facut cam degeaba o facultate de profil.

PROMOTIE – Mobila la comanda la cel mai bun pretGiani Mobila SRL

REFLECTIE

Va rog sa va imaginati ca aveti destui bani sa va cumparati un elicopter. Fiind proprietate personala, considerati ca puteti sa-l pilotati fara probleme.  Chiar asa sa fie ?  Raspunul poate il intuiti. Mai intai aveti  nevoie sa absolviti o scoala de pilotaj, apoi sa obtineti niste avize etc. Abia dupa multe teste, inclusiv medicale, puteti sa va pilotati singur elicopterul.  In caz contrar va expuneti la multiple riscuri. Inclusiv pe altii.

In concluzie, scoala de pilotaj elimina, probabilistic, unele accidente care pot aparea ulterior.  Observam ca, aici, educatia este obligatorie. Tot aici cursurile sunt si un atu, la fel ca in alte meserii pe care le-am mentionat anterior: Dreptul, Ingineria, Farmacia, Medicina, Chimia,  Economia etc. Fara diploma in domeniu nu poti practica aceste meserii bine reglementate juridic. Si sunt convins ca sunt destui tineri capabili care au terminat o alta facultate decat acestea enumerate mai sus, dar care, daca ar avea acces neingradit la aceste profesii, poate ca ar excela mai bine decat in meseria in care sunt deja calificati. De exemplu un licentiat in Matematica sau in Fizica ar putea sa fie un specialist mult mai bun la calcule privind rezistenta  materialelor si a structurilor decat foarte multi dintre ingineri. Dar matematicienii si fizicienii nu sunt calificati in meseria de inginer si, deci, nu-i pot inlocui pe ingineri, intrucat nu le permite LEGEA. Deci, unde-i lege, nu-i tocmeala, iar aici practicarea meseriei tine exclusiv de calificare, de diploma obtinuta si nu de capacitatea individului, ca in Mass-Media.  Din acest punct de vedere, inginerii sunt o categorie profesionala favorizata.  De ce ? Ei sunt acceptati si in breasla Jurnalistilor si in  cea a Inginerilor. Fara examene sau obstacole de alt gen.  Desigur, invers nu se poate.  Esenta problemei este de fapt modul in care se permite accesul in breasla, ca de de invatat meserie …. invata toata lumea, mai devreme sau mai tarziu. Daca s-ar permite accesul atat de usor in bransa avocatilor, sunt convins ca unii jurnalisti ar putea practica avocatura incepand chiar de a doua zi. Chiar mai bine decat avocatii scoliti prin facultatile de Drept. Experienta i-ar ajuta. Dar, unde-i LEGE nu-i TOCMEALA. Jurnalistii nu pot fi avocati. Invers da, accesul este permis oricand. Daca va uitati cu atentie in jur, puteti observa ca acest exemplu se poate extinde cu usurinta si la alte meserii, ceea ce nu-i chiar just d.p.d.v. social. De pilda in Franta, un licentiat in Jurnalistica va avea prima sansa de angajare in cadrul unui trust media, urmand ca restul locurilor ramase libere sa se ocupe cu necalificati (licentiati in alte domenii). Desigur, procedura se aplica numai dupa ce angajatorul va face dovada ca nu mai are de unde angaja personal calificat. Regula este valabila pentru fiecare meserie in parte. De aceea se respecta: omul, rangul, anii de practica, deontologia si valoarea profesionala. In Romania, mai avem mult de rabdat pana se vor limpezi lucrurile. Posibil niciodata.

PROMOTIE – Mobila la comanda la cel mai bun pretGiani Mobila SRL

Acces neingradit in breasla Jurnalistilor

Asadar, Romania este printre putinele tari din lume unde s-a permis accesul neingradit in breasla jurnalistilor, oricui a dorit acest lucru. Efectele le vedem in prezent cu totii. Avem presa de slaba calitate si aflata la comanda finantatorilor. Avem asa-numitele „tabloide maneliste” sau „fituici de moguli”, „antene de moguli”,  „radiouri de moguli” etc. Totul este construit pentru rating si  pentru bani si mai putin  pentru informarea echidistanta a cetateanului, asa cum ar trebui sa fie.  Foamea de resurse financiare  a transformat presa, denumita si Cainele de paza al democratiei intr-un Dulau de paza al mogulilor si al partidelor politice. Asta este situatia cand nevoia de supravietuire in piata este vitala, iar finantatorii trusturilor media (adevarate aspiratoare de bani) sunt, pe de o parte  politicienii cu resurse de la bugetul statului, iar pe de alta parte mogulii cu resurse din zona privata.  Poate ca o solutia pentru redresarea bransei ar fi un sindicat puternic. El exista, dar mie mi se pare ca e cu picioarele de lut, intrucat nu exista o  solidaritate suficienta in randul profesionistilor din Presa. Si nici legile din Romania nu-i ajuta deloc.  De partea cealalata, moguli, politicienii si o parte dintre jurnalistii foarte bine platiti, nu vor accepta niciodata o schimbare autentica a acestei crize din media. In concluzie, problemele actuale se vor adanci, pentru ca cei obiditi sunt prea slabi ca sa-si faca singuri dreptate. Deci, nimic foarte nou. Unele voci  afirma ca e intelept sa suportam mizeria in care ne balacarim. Asta-mi suna a  frica si delasare . Eu cred ca daca am ajuns la acest stadiu e deja o problema a acestei generatii. Prin urmare, desi nu doresc, sunt fortat sa privesc, cu mai multe sperante, spre generatia care urmeaza. Poate ei vor  dispune de mai multa rabdare, energie si curaj ca sa schimbe ceva.

PROMOTIE – Mobila la comanda la cel mai bun pretGiani Mobila SRL

Cine certifica dreptul de a manipula emotii ?

Cred ca a te juca cu mintea oamenilor, manipuland emotii, crezuri, vise, idealuri etc., e la fel de important ca atunci cand imparti dreptatea la Tribunal, asa cum o face judecatorul care este  licentiat in Drept.  Este  la fel de important ca atunci cand, doctorul licentiat in Medicina, introduce bisturiul in bolnavul de pe masa de operatie, pentru a-l insanatosi. Practicantii de jurnalism fabrica informatii, emotii, stari. Mai fabrica si genereaza opinie de masa. Si pentru ca multi au tupeu, bani de pixuri si gura mare, cred ca pot sa faca oricand, oricum si chiar usor aceasta meserie. Astfel, ei se afla in postura de a lansa in piata diverse informatii prin care pot distruge sau modela, voit sau nu, destine, piete, industrii si chiar o tara. Prin urmare, sa influentezi mersul/demersul milioanelor de oameni nu e periculos, riscant ? Ma tot intreb daca e justificat si moral sa lasi pe mana unui ucenic, fie el capabil si talentat, sa arunce in arena, informatii ale caror efecte nu le poate cunoaste sau anticipa ? Toate acestea numai pentru ca au capacitatea fizica de a o face ?  Ca pot face experiente pe oameni ? Pentru ca sunt incurajati  ?  Doar pentru ca politicul, la randul sau e interesat sa domine opinia unui segment de populatie, intr-un interval de timp ? Sau pentru ca partidele au nevoie de acesti moguli si de mentinerea unei situatii tulburi d.p.d.v. legislativ in aceasta profesie, cu scopul de a mentine controlul asupra populatiei si chiar asupra celei de-a patra putere in stat ? In acest caz mai putem vorbi de a patra putere in stat ? Sa zicem ca dintr-o perspectiva mercantila putem explica, oarecum, fenomenul.  E criza economica, e criza in viata noastra, e criza in istoria acestui neam de doua milenii. Dar acestei justificari nu-i pot acorda sustinere, intrucat, ma intreb, ce mai putem face cu asa-zisa sanatate mintala a populatiei ? Dar cu valorile autentice care trebuie promovate prin Mass-Media cum trebuie sa mai procedam ? Cu deontologia si echidistanta ce facem ? Sa inteleg ca trebuie sa dam cu ele de gard, pentru ca nu sunt in trend si, deci, nu sunt profitabile ? Daca in viitor for fi regrete pe aceasta tema, ele nu vor fi scuzabile.

Imi mentin parerea si asupra faptului ca o calificare in meseria de Jurnalist te obliga, cel putin moral, sa fii responsabil atunci cand lansezi informatii catre populatie.  Chiar daca, ulterior, mogulul te pedepseste ca „ai fost corect”, d.p.d.v. profesional… Poate ca aceasta corectitudine nu-i mereu in avantajul mogulului. Poate ca nu-i permite sa inregistreze anumite castiguri sau avantaje  materiale.

In acest context social, refuz sa mai cred ca exista jurnalisti verticali care mai pot aplica cu succes deontologia profesiei, atunci cand au ocazia sa inalte sau sa curmeze libertati si idealuri din varful unui pix sau de la tastatura unui PC.  Trebuie doar sa fie bravi si sa-si doreasca din tot sufletul acest lucru. Ar fi grozav daca tot mai multi jurnalisti, ar fi uniti prin crezuri comune, astfel incat sa poata schimba destinul acestei profesii, urat mudarita  in ultimii ani. Puterea este in manile lor, a celor multi si cam subreziti la capitoul initiative pentru breasla.

In concluzie, chiar daca diploma nu te face jurnalist, fiind o profesie de vocatie,  consider ca accesul in meserie trebuie facut, totusi, in urma absolvirii unor cursuri de specialitate, fie ele universitare, postuniversitare sau de alta natura. Aceste diplome trebuie corelate cu existenta unui cadru juridic favorabil si cu activitatile unui sindicat mare si puternic. In caz contrar meseria de jurnalist nu va fi niciodata respectata cu adevarat. Nici macar de catre cei care, deja,  o practica.

Mai merita vazute:

Vezi – PROMOTII la mobila la comanda

About SEO – read Cybermarketing (RO)

Alege mobila ta potrivita.

Citeste si news-alert.eu

%d blogeri au apreciat asta: